Redactat de – Psiholog clinician, Nicoleta Ghinoiu

  1. Definirea stresului și evoluția conceptului de stres

Stresul a fost și rămâne unul din cele mai disputate concepte din istoria științei și continuă și astăzi să fie dezbătut în termeni diferiți. O definiție care cuprinde mai multe dimensiuni ale acestei noțiuni este cea a lui Légeron (2001/ 2003): “Stresul sau, mai exact, reacția de stres reprezintă ansamblul de manifestări (fizice și psihologice) care au loc în interiorul nostru, ca urmare a acțiunii factorilor de stres” (p. 120).

În evoluția sa, conceptul de stres are mai multe accepțiuni, după cum a afirmat Băban (1998): 1) Stresul ca răspuns sau Modelul fiziologic, reprezentat de W. B. Cannon (1929) – reacţia de urgenţă (luptă sau fugi), H. Selye (1932, 1936, 1956) – sindromul general de adaptare; Bruke (1992) – Modelul patogen (sindromul de extenuare – burn-out), Markides & Cooper (1989), Friedman (1990), Iamandescu (1993) – rolul predispozant al stresului pentru diverse boli; 2) Stresul ca stimul sau Modelul cauzal, abordat de Holmes & David (1989); Perkins (1992), Pearlin (1989, 1993);  3) Stresul ca interacțiune sau Teoria tranzacțională,  teoretizat de Lazarus (1966), McGrath (1970), Cox (1978); Kaplan (1983), Lazarus & Folkman (1984) – etapa psihologică a abordării stresului.

Definiția stresului dată de Lazarus și Folkman (1984, citați de Băban, 1998, p. 43) reflectă complexitatea acestui concept: “stresul este o relație particulară între persoană și mediu, în care persoana evaluează mediul ca impunând solicitări care exced resursele proprii și amenință starea sa de bine, evaluare ce determină declanșarea unor procese de coping, respectiv răspunsuri cognitive, afective și comportamentale la feed-backurile primite”.

Acum patruzeci de ani, cuvântul stres abia începea să intre în vocabularul unor specialiști, însă, în prezent, este o realitate pe care cei mai mulți oameni o consideră o provocare normală a zilelor noastre. Cu toate că o astfel de realiatate firească afectează starea mentală, emoțională și comportamentală a majorității adulților, aceasta îți pune amprenta și asupra psihicului copiilor, adolescenților, femeilor însărcinate, persoanelor cu boli cornice și terminale, bătrânilor.

O nouă perspectivă despre stres este pusă în lumină de Mihu Storoni (2017), profesor și doctor de medicină. Aseasta susține că: “În momentul în care treci printr-o situație potențial sresantă, în mintea ta au loc două conversații. Întreaga ta lume poate arăta complet diferit, în funcție de discuția la care vrei să iei patre. O conversație este rațională, camă, logică. Cealaltă este emoțională, impulsivă și grăbită. Sresul cronic crește intensitatea celei de-a doua și o reduce la tăcere pe prima” (p. 17). Autoarea subliniază importanța cortexului prefrontal care joacă un rol executiv în controlul creierului. Acesta, în asociere cu alte rețele, planifică, crează raționamente, reglează comportamente, ia decizii și exercită în mod strategic, controlul de la centru către alte părți ale creierului în timp ce individul se îndreaptă către un obiectiv. De pildă, “dacă încerci să citești un mail lung în mijlocul unui birou haotic și gălăgios, el coordonează rețelele astfel încât zgomotul din ambient este diminuat și distragerile provenite din mediul său sunt reduse, iar tu te poți concentra”. Prin încercare, eroare și inteligență cortexul prefrontal învață să asocieze un comportament potrivit unui set de împrejurări și să optimizeze acel comprtament imediat ce i se aduce în atenție situația nouă. Atunci când persoana se adaptează unei situații noi și creierul se reconfigurează pentru a-i face față, se bazează în mare parte pe plasticitatea sinaptică, acea proprietate a sinapselor de a se schimba perpetuu în intensitate și activitate. Pe de altă parte, rețelele emoționale responsabile cu emoțiile (amigdala, de pilă) sunt complexe și cuprind bucle de reacție pozitive și negative. Aceste bucle sunt, în general, sub tutela cortexului prefrontal. Dacă acesta consideră că este mai bine ca persoana să rămână în gardă în fața eventualelor pericole care vin din mediul în care se află, s-ar putea să crească intensitatea reacției emoționale adecvate, însă, în cazul în care cortexul prefrontal nu funcționează corect, este posibil ca ca răspunsul emoțional să fie denaturat în raport cu situația în care se află. În cazul în care capacitățile de reglare ale cortexului prefrontal sunt compromise, răspunsul la mediu ar putea fi irațional, iar experiența vieții ar fi posibil să sufere o modificare. Autoarea a ajuns la concluzia că tomografiile celor care suferă de stres ocupațional cronic dovedesc faptul că reglarea prefrontală a emoțiilor și comportamentului este afectată. Când emoțiile nu sunt coordonate corect de cortexul prefrontal, s-ar putea ca individul să vadă lumea printr-o prismă a prejudecăților negative, aducând în prim plan experiențele negative, lăsându-le în plan secund pe cele pozitive. Prezența sau absența reglării emoționale poate determina o experiență extrem de diferită a aceluiași eveniment. Stresul pe care îl experimentăm în contextul actual al globalizării și urbanizării ia forma stresului psihosocial, care se creează prin reactivitatea emoțională a individului. “Din moment ce cortexul prefrontal reglează reactivitatea emoțională, el joacă un rol vital în predispunerea la stres” (p. 22). În timpul stresului acut, această adaptare emoțională durează atât timp cât experiența stresantă există, după care revine echilibrul de dinainte. Dacă stresul este cronic, creierul ar putea să-și schimbe structura pentru a se alinia noului mediu, noilor situații, astfel că micșorarea temporară a controlului prefrontal asupra emoțiilor și comportamentului se instalează acum și dizarmonia emoțională va dăinui. Așadar, pe fondul stresului cronic apar consecințe precum: pierderea motivației, scăderea memoriei și flexibilității gândirii, pierderea puterii de concentrare și autocontrolului, emiterea tot mai frecventă a unor gânduri iraționale.

Profesorul Philipe Chorten de la Clinique du stress (CHU Burgmann, Bruxelles, Belgia) oferă o definiție aproape exhausivă stresului: “Stare de tensiune persistentă percepută ca fiind negativă în care individul este incapabil sau se simte incapabil de a reacționa în mod adecvat la cerințele sarcinii, iar această inadecvare poate să aibă consecințe semnificative și este însoțită de disfuncții la nivel fizic, psihic, social”. Agenția Europeană pentru Securitate și Sănătate în Muncă oferă o definiție simplă, dar crucială, a sresului: “Efect produs într-o persoană atunci cînd este perceput un dezechilibru între ceea ce se cere de la ea și resursele pe care le are la dispoziție”. Aici, termenul de dezechilibru este o componentă importantă – dacă nu chiar esențială – în apariția stresului. Individul se simte doborât de evenimente și nu poate să vadă cum poate face față acestei realități. Astfel, este convins că nu va fi capabil niciodată să găsească soluții de rezolvare și își construiește imaginar consecințele pe care acest eșec le-ar putea adduce (Bodin, 2018/ 2019, p. 14-15). La cea din urmă definiție se pot adăuga și alte elemente, după cum susține doctorul în medicină, Bodin (2018/ 2019):

– realitatea de a nu fi capabili să acționăm sau să ne manifestăm după cum ne dorim, din cauza regulilor, legităților și regulamentelor actuale, deși indivizii sunt programați în mod natural să reacționeze și nu acceptă situația de a fi imobilizați;

– mintea omului este dotată cu o intensă și adâncă forță de anticipare; ea își crează imagini cu  ceea ce ar fi posibil să se întâmple dacă ar surveni cel mai negru scenariu, iar acestă fabricare de gânduri agravează în plus starea de stres;

– stresul este un răspuns, cel mai adesea instinctiv și depinde de percepția, de sentimentele sau de așteptările individului care se confruntă cu o situație stresantă.

Într-adevăr, în fața aceleiași realități, unii oameni vor trăi un stres intens, în timp ce alții vor trăi unul redus, deoarece experiența lor de viață, valorile și credințele lor sunt diferite. Se poate conchide stresul își are originea în minte. Cea mai însemnată valoare a acestui adevăr este aceea că individul poate mereu să aleagă dacă situația este benignă sau malignă. Stresul aduce beneficii până la un punct. Dificultatea apare atunci când stresul persistă perioade lungi de timp (luni, ani). Și mai grav este că, indiferent de factorii care îl declanșează, stresul este, de fapt, ceva creat chiar de om.

  1. Instalarea și consecințele stresului

O clasificare clasică a factorilor de stres se prezintă astfel: stresori psihosociali (la nivel individual, la nivel familial, la nivel profesional, la nivel social) și stresori naturali care se concretizează în: evenimentele critice de viață sau stresul acut, tracasările cotidiene sau stresul cronic, experiențele traumatice și catastrofele sau stresul posttraumatic (Băban, 1989).

După părerea lui Bodin (2018/ 2019, p. 21, 22), femeile sunt mai predispuse la stres, aducând în prim plan anumiți factori specifici: “hărțuirea sexuală, lipsa de timp, condițiile de muncă, salariu mai mic pentru o muncă egală cu cea efectuată de un bărbat, efort dublu (sarcini la locul de muncă plus sarcini la domiciliu), perfecționismul, mai ales la domiciliu”. De asemenea, același autor evidențiază factorii stresulului la serviciu: “volum mare de muncă, organizarea precară a muncii, sentimentul de izolare, nerespectarea opiniilor personale, relații proaste cu superiorii sau cu colegii (hărțuirea), dificultăți în separarea vieții profesionale de viața personală, schimbările de pe piața muncii”.

Stresul, în general, afectează toate dimensiunile vieții umane, în special a adulților: locul de muncă, activitățile sociale, familia, relațiile de cuplu, sănătatea fizică, mentală și emoțională. Expunerea la factori de stres produce dereglări emoţionale, fiziologice şi comportamentale temporare, dar prelungirea expunerii la stres pot duce la modificări ireversibile.

Efectele stresului pot fi pozitive, dar, în general, au sens negativ:

  1. a) efecte pozitive: absenţa totală a stresului ar duce la o viaţă plictisitoare; un grad cumpătat de stres produce o stare de activare cu cosecinșe benefice pentru organism, deoarece avem nevoie în mod firesc de stimulare; străduința de confruntare cu stresul pune individul în situaţia de a-şi forma noi capacităţi, de a experimenta situații noi; stimularea repetată duce la familiarizarea cu stresul şi sporește rezistența la stresuri ulterioare.
  2. b) efecte negative:

–  afectarea funcţiilor gândirii, starea de şoc, dezorientarea, epuizarea generală a organismului, tulburările de stres post-traumatic, tulburările psihologice (depresia, tulburări de alimentație, dependențe, adicții), tulburările psihosomatice;

– stresul determină creșterea nivelului de calciu în sânge (calcemie) în urma activării hormonilor specifici stresului (adrenalină și cortizol); calciu pătrunde ulterior în celule, expulzând magneziul din interiorul lor; acest proces produce o hiperexcitabilitate musculară (contracție, tensiune musculară, crampe), precum și o mărire a nivelului de magneziu care circulă liber în sânge; rinichii elimină acest surplus de magneziu; este un proces care crează o stare generală de epuzare, micșorarea imunității, distrugerea rețelelor neuronale și a neuronilor, dereglarea tractului digestiv, slăbire musculară, demineralizare, vindecare îngreunată, mărirea valorilor tensiunii arteriale, sporirea nivelului de zahăr în sânge (glucoza), luarea în greutate, modificări epigenetice, disfuncții sexuale și hormonale, alergii și infecții, dificultăți respiratorii, insomnie, somnolență etc. (Bodin, 2018/ 2019).

Consecințe ale stresului, deosebit de grave pentru sănătatea unor persoane vulnerabile, au fost marcate de dr. Bodin (2018/ 2019):

– femeile gravide aflate în situații de stres pot fi afectate astfel: creștere anevoioasă în greutate a fătului, naștere prematură a acestuia, îngreunarea evoluției sarcinii, speranță redusă de viață a copilului, apariția schizofreniei la copil, mai târziu (Roy, 2016);

– copii stresați permanent pot fi afectați pe mai multe dimensiuni ale vieții: aceștia pot păstra stresul la un nivel înalt pe tot parcursul vieții, pot dezvălui semne de îmbătrânire mai rapid (Loume, 2015), cei abuzați în orice fel dezvoltă rețele neuronale modificate (Gaubert, 2017);

– în cazul bătrânilor supuși stresului: se remarcă o dezvoltate a riscului de sinucidere cauzat de stările depresive apărute pe fondul stresului cronic; apare sentimentul neajutorării și neputinței în fața realității actuale a vieții cotidiene care îi depășește; apare trăirea negativă de a-și fi ratat viața; se instalează multe boli în corp, este îngustat accesul la unele activități, simt apropierea iminentă a morții;

– persoanele supraponderale supuse stresului: au reacțiile la stres mult mai puternice;

– în cazul persoanelor cu boli terminale: la aproape șase luni după punerea diagnosticului, una din cinci persoane dezvoltă tulburările de stres posttraumatic, de anxietate generalizată și de depresie (Rigal, 2017).

Lumea actuală reprezintă o societate a luptei încrâncenate și permanente de a obține performanțe în foarte multe domenii ale vieții. Țintele pe care “este necesar” să le atingă oamenii sunt repetate zilnic prin mass-media, prin mesajele transmise subliminal la locul de muncă, la supermarket, pe stradă, în reviste, la școală, la medic etc.: femeia trebuie să aibă un corp asemănător modelelor; oamenii trebuie să fie mereu cu zâmbetul pe buze, optimiști, să gândească mereu pozitiv, să onoreze sarcinile de serviciu perfect, să fie parteneri de cuplu ideali, părinți desăvârșiți etc. În acest context, Bodin (2018/ 2019) reliefează ideea că stresul este adesea ascuns, mascat, subevaluat, chiar și în fața medicilor de familie, a familiei, a prietenilor, a mentorilor. Multor persoane le este greu să recunoască faptul că sunt stresate, pentru că astfel ar recunoaște incapacitatea și imposibilitatea de a aduce spre îndeplinire obiectivele prescrise de societate. Acest fenomen extins induce oamenilor mai multe stări de teamă, de anxietate: teama de a nu fi iubiți și acceptați în relații sau/ și în grupuri, frica de singurătate, teama de a nu se putea înălța la nivelul aștepărilor, frica de a nu fi cei mai buni, teama de a rămâne fără serviciu, teama de sărăcie și izolare, teama de conflicte armate între țări, teama de îmbolnăvire etc, instalându-se astfel starea generală de anxietate care poate afecta starea generală de sănătate mentală și fizică. Credințele, experiența de viață, valorile sunt, de asemenea, alți factori de stres care se pot manifesta în planul conștiinței sau inconștient.

Încă din 1967, cercetătorii americani Holmes și Rahe au măsurat nivelul de anxietate generat de un număr de evenimente obișnuite, deoarece stresul este dependent de capacitățile și abilitățile individului de adaptare la schimbare. “Dacă evenimentele stresante sunt numeroase și se succed în lanț într-o unitate de timp mică, atunci aceste abilități adaptative sunt, probabil copleșite și lasă loc stresului” (Bodin, 2018/ 2019, p. 24).

 

  1. Adaptarea la stres. Modalități de combatere a stresului

Adaptarea la stres înseamnă, de fapt, răspunsul la stres sau modul în care o persoană răspunde la stres. Este un proces complex care depinde de structura de personalitate a individului, de gradul de sănătate al acestuia, de suportul celor apropiaţi, de experienţă. Acest proces se manifestă prin reacții de natură fiziologică, emoțională, cognitivă, comportamentală. Starea subiectivă de stres rezultă din interacţiunea a trei variabile: factorii generatori de stres, personalitatea și resursele individului de a face faţă stresului și reacţiile specifice.

Moderatorii stresului reprezintă faptul că aceiaşi factori de sres nu produc răspunsuri identice la diferiți indivizi. Aceștia sunt de mai multe feluri: structura de personalitate (unele persoane au tendinţa de a reprima, de a se proteja prin negarea/ minimizarea existenţei stresului – tipul represiv, în timp ce altele sunt foarte receptive la posibile ameninţări – tipul sensibil; personalitatea de tip A; autostima (self-esteem);  autoeficacitatea, Locus of control; introverţii / extraverții; iminența și durata amenințării (atunci când o situație ameninţătoare este situată în viitorul îndepărtat, stresul este mai mic; persistența în timp a evenimentului ameninţător duce la obișnuirea cu situaţia şi la diminuarea stresului); familiaritatea cu tipul de stres (experienţa într-o tipologie de stresori micșorează stresul prin familiarizare şi accesarea ușoară a resurselor de confruntare); predictibilitatea stresului – ceea ce nu cunoaştem şi nu putem anticipa ne produce mai mult stres decât ceea ce știm deja (Clinciu, 2017).

Modalități de combatere a stresului: a) modalități imature, spontane de confruntare cu stresul: agresivitatea – apostrofarea verbală sau atacarea fizică a celuilalt duce la scăderea stresului;  neajutorarea învăţată – expunerea la stres poate determina o stare de apatie foarte asemănătoare cu cea de depresie, dar ea poate avea o valoare adaptativă atunci când duce la renunţarea la aspiraţii nerealiste care ar deteriora în timp stima de sine; consumul compulsiv (de alimente, tutun, alcool), cumpărături compulsive care înseamnă o sursă de satisfacții substituite; mecanismele de apărare ale Eului – reprimarea, negarea, proiecţia, deplasarea, regresia, raţionalizarea, identificarea etc.; b) modalități constructive:  1) teoria tranzacțională a lui Lazarus & Folkman (1984) definită prin patru elemente de bază: a) tranzacția – relația bidimensională dintre individ și mediul său de viață; natura subiectivă a evaluărilor determină o arie mare de stresori;  b) sistemul cognitiv: stresul este determinat de analiza cognitivă a situației și a resurselor existente de a face față;  evaluarea: prin evaluarea primară situația este definită ca având sau nu semnificație pentru starea de bine a individului; prin evaluarea secundară se identifică variantele adaptative pe care subiectul le are în posesie pentru a face față realității stresante; reevaluarea are loc atunci când se obțin noi informații și posibilități  despre modificări interne sau externe provenite ca urmare a eforturilor de coping sau a activității intrapsihice de tip defensiv; copingul este văzut “ca efort cognitiv și comportamental de a reduce, stăpâni sau tolera solicitările interne sau externe care depășesc resursele personale” (Lazarus & Folkman, 1984); cea mai utilizată și cunoscută tipologie a strategiilor de coping este cea a lui Lazarus et al.  (1984, 1987) a) coping focalizat spre problemă și b) coping focalizat spre emoție; 2) răspunsul fiziologic desemnează o strategie constructivă de confruntare cu stresul, având ca scop reducerea impactului fizic al evenimentelor: alimentaţia cu măsură, un stil de viață sănătos, somn suficient; exerciţii fizice; folosirea tehnicilor de relaxare și recreere.

Modelul complexității copingului aparține lui Hudson (2016), evidențiind faptul că factorii de stres determină tipul de coping. Ca urmare a numeroaselor determinări, copingul apare cu trei feluri de răspunsuri: a) temporare; b) eficiente (funcționale, adaptative și integrative) și c) distructive. Fiecare rezultat al copingului are un efect diferit asupra persoanei, grupului, oragnizației. Acest model servește cercetării fațetelor complexe ale stresului și a răspunsurilor la stres.

Modelul complexității copingului aduce în prim plan factorii de stres, procesele de coping și ulterior, răspunsurile posibile. Atunci când o persoană se confruntă cu factorii de stres, dacă aceasta este mai bine informată și are mai multă experiență cu sens pozitiv, poate să ajungă la capacitatea maximă și să răspundă adaptativ la diferiți stresori. Așadar, este nevoie să cunoască înainte complexitatea factorilor de stres, pentru a putea înțelege complexitatea copingului.

Copingul este generat de un factor de stres. Experiența generată de factorii de stres se poate prezenta la nivel individual, de grup, comunitar sau cultural și este influențată de momentul, numărul, nivelul sau importanța stresorului precum și de trăsăturile de personalitate specifice implicate. Acest model scoate în evidență factorii cheie care influențează percepțiile și reacțiile la stres.

Ipotezele modelului de complexitate a copingului și teoria care stă la baza acestuia sunt următoarele: “a) stresul este o situație inevitabilă de viață; b) aprecierea unui factor de stres ca potential nociv duce la dezechilibru; c) copingul este tendința naturală a tuturor ființelor umane care se confruntă cu orice situație dezechilibrată; d) copingul funcțional/ adaptativ variază, inclusiv temporar, integrat, iar copingul disfunțional/ maladaptiv apare pe niveluri socio-culturale, emoționale, cognitive și fizice; e) influența interacțiunilor poate schimba forma răspunsurilor de coping utilizate ” (Hudson, 2016, p. 300-309).

Hudson (2016) vine cu multe alte teorii care să valideze modelul complexității copingului: a) un stresor provoacă apoi precede o apreciere; dacă amenințarea are un impact asupra persoanei, atunci este necesar un răspuns la stres; nivelurile de răspuns variază în funcție de actualitatea amenințării, de percepția pericolului, de trăsăturile de personalitate ale persoanei; b) copingul distructiv are nevoie de o revizuire a dificultăților care stau la baza declanșării lui; b) răspunsurile la factorii de stres sunt constructive atunci când se utilizează strategii de coping funcționale și integrative. Factorii care influențează procesele complexe de coping traversează patru domenii: socio-cultural, emoțional, cognitiv și fizic.

Pe baza acestui model, Hudson (2016, pp. 300 – 309) a prezentat următoarele concluzii utile în studiile următoare: “a) oamenii experimentează stresul și reacționează cu diferite răspunsuri de coping; înțelegerea copingului și a influențelor copingului poate conduce la înțelegerea procesului decizional de dezechilibru; b) când sunt cunoscuți factorii care influențează alegerile potențiale, un individ, un grup, o comunitate, o societate sau o cultură, pot lua decizii mai bune; oamenii pot deveni eficienți în analizarea factorilor de stres, a potențialelor răspunsuri respectiv în determinarea celor mai sănătoase și benefice răspunsuri ”.

BIBLIOGRAFIE:

  1. Amar, P., André, S. (2019). Gata cu stresul! 21 de zile pentru a te schimba. București. Edutura Didactica Publishing House.
  2. Araújo, L., M., N., Rodrigues, C., C., F., M., Dantas, M., S., P., et al. (2016). Everyday stress in the university: coping strategies of helth teachers. Revista de Pesquisa Cuidado é Fundamental Online, Universidade Federal do Estado do Rio de Janeiro, 8, 4, 4956-4964, doi: 10.9789/2175-53612016.v8i4.4956-4964.
  3. Băban, A. (2002). Metodologia cercetării calitative. Cluj-Napoca: Editura Presa Universitară Clujeană.
  4. Băban, A. (1998). Stres si personalitate. Cluj-Napoca: Editura Presa Universitară Clujeană.
  5. Bodin, Luc. (2019). Scapă de stres! Cum să-ți recapeți controlul asupra vieții tale. București: For You.
  6. Bogathy, Z. (2007). Manual de tehnici și metode în psihologia muncii și organizațională. Iasi: Editura Polirom.
  7. Capotescu R. (2006). Srtesul occupaț Teorii, modele, aplicații. Iași: Editura Lumen.
  8. Clinciu, A. I. (2017). Consiliere psihologică în domeniul clinic. Curs elaborat pentru Fcultatea de Psihologie și Ştiinţele Educaţiei, Universitatea Transilvania din Braşov.
  9. Clipa, O. (2016). Evaluarea cadrelor didactice din învățământul preșcolar. În L. Stan (Ed), Educația timpurie. Probleme și soluții (p.336-346). Iași: Editura Polirom.
  10. Cocoradă, E., Cazan, A., M., Cavaco, C., Orzea, I. (2014). Metode de cercetare calitativă în psihologie și științele educației. Brașov: Editura Universității Transilvania.
  11. Craşovan, M. (2005). Mentoratul on-line la distanță – posibilități și limite. Revista de Informatica Socială, II, 4, 97-105. Citit de la: http://www.ris.uvt.ro/ris/RIS%20nr%204%20decembrie%202005.pdf .
  12. Darmody, M. & Smyth, E. (2016). Primary school principals ‘ job satisfaction and occupational stress. International Journal of Educational Management, 30, 1, 115-128. doi:10.1108/IJEM-12-2014-0162.
  13. Doss, C. A.V., Rachel, J. J., Jarrar, M. K., AbuMadini, M. S. & Sakthivel, M. (2018). A Comparative Study to Determine the Occupational Stress Level and Professional Burnout in Special School Teachers Working in Private and Government Schools. Global Journal of Health Science, 10, 3), 42-53. doi:10.5539/ v10n3p42gjhs.
  14. Hermann, E. (2020). Activate the Healing Power of the Vagus Nerve The complete guide to treat Anxiety, Stress, Migraine and other chronic diseases. Tennessee: Editura Lighting Source Inc.
  15. Felix, A. (2018). Stress: The Psychology of Managing Pressure: How To turn Pressure into Positive Energy In 5 Simple Steps. K: Fanton Publishers.
  16. Fitchett, P. G., McCarthy, C. J., Lambert, R.G. & Boyle, L. (2017). An examination of US first-year teachers’ risk for occupational stress: associations with professional preparation and occupational health. Teachers and Teaching – theory and practice, 24, 2, 99-118, doi: 10.1080/13540602.2017.1386648.
  17. Fletcher, E. (2020). Stress Less, Accomplish More: Meditation for Extraordinary Performance. New York: Editura William Morrow and Company.
  18. Harmsen, R., Helms-Lorenz, M., Maulana, R. & Veen, K. (2018). The relationship between beginning teachers’stress causes, stress responses, teaching behaviour and attrition. Teachers and Teaching – theory and practice, 24, 6, 626-643, doi: 10.1080/13540602.2018.1465404.
  19. Horowitz, J., McIntosh, D. (2018). Stress The Psychology of Managing Pressure: Practical Strategies to turn Pressure into Positive Energy. London: Editura Dorling Kindersley – DK.
  20. Hudson, K. (2016). Coping complexity model: Coping Stressors, Coping influencing Factors, and Coping. University Texas of Tyler.
  21. Lavaseur, L. (2022). Gestionează-ți stresul! 50 de exerciții practice. București: Editura Philobia.
  22. Legea Nr. 1/2011 din 5 ianuarie 2011 Legea educaţiei naţionale, cu completările și modificările ulterioare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 18 din 10 ianuarie 2011.
  23. Légeron, P. (2003). Cum să te aperi de stres. București: Editura Trei.
  24. Mailat, C. (2014, 10 noiembrie). Topul celor mai solicitante meserii. Medicul, lider în clasament. Capital (business). Disponibil la: https://www.capital.ro/topul-celor-mai-solicitante-meserii-medicul-lider-in-clasament.html. Conslutat/ accesat: 22 decembrie 2021.
  25. Ministerul Educației al Republicii Moldova. (2010). Standarde de învăţare şi dezvoltare pentru copilul de la naştere până la 7 ani. Standarde profesionale naţionale pentru cadrele didactice din instituţiile de educaţie timpurie. Chișinău: Editura Imprint Star.
  26. Mirea, P. C. (2021, 27 august). Formarea profesională continuă a cadrelor didactice – element esențial în asigurarea calității educației. Edict (Revista Educației). Disponibil la: https://edict.ro/formarea-profesionala-continua-a-cadrelor-didactice-element-esential-in-asigurarea-calitatii-educatiei/. Conslutat/ accesat: 23 decembrie 2021.
  27. Popescu, M. (2020). Strategii de coping la părinți, copii și profesori. Programe de intervenție. București: Editura Universitară.
  28. PoorMahmood, A., Moaedy, F., Haji Alizadeh, K. (2017). Relationships between psychological well-being, happiness and perceiver occupational stress among primary school teachers. Athens Medical Society, 34 (4), 504 -510.
  29. Storoni, M. (2021). Stress-Proof. The ultimate guide to living a stress-free life. Londra: Editura Yellow Kite.
  30. Wilkilson, G. (2008). Să înțelegem stresul. București: Editura Minerva.